Duminica dimineata. Greu este sa-ti reintri in ritm dupa vacanta in general. Dar cum sa revii la normal dupa ce ai vazut cel mai frumos loc din lume?

Maldive. Cand eram mai mica nu reuseam sa-mi imaginez exact cum arata locul asta, vedeam poze, mai citeam articole cu vedetele care mergeau pe-acolo, auzeam oameni ce mergeau in luna de miere, era un vis frumos la care nici nu indrazneam sa ma gandesc. Cand am mai crescut si a aparut pasiunea asta pentru travel lucrurile s-au complicat putin. Dar nu in sens rau evident. Imi doream foarte tare sa ajung in locul asta rupt parca din Rai. Simteam ca o sa ma schimbe. Si m-a schimbat.

Cred ca fiecare are momente cand se intreaba ce face cu viata lui. Ai toata libertatea din lume, optiuni o multime si parca nu te poti “misca”, de teama probabil, de teama sa nu o dai in bara.

Tineri fiind e usor sa ne spunem ca o sa ne indeplinim visele mai tarziu sau chestii de genul “anul urmator o sa fie cel mai bun din viata mea”. Ne permitem luxul sa credem ca intr-o zi vom ajunge, in mod miraculos, ca “asa o fi scris” la destinatia din visele noastre. Apoi se intampla ceva, ne maturizam si realizam ca ziua aia nu o sa vina in mod miraculos. Ca prezentul si viitorul nostru depinde de alegerile noastre, de cele pe care le-am facut ieri, pe cele de acum un an si pe cele pe care le facem azi.

Nu ajungem sa avem datorii enorme, din cauza unei singure cheltuieli extravagante. Nu ne ingrasam 10 kilograme pentru ca mancam copios la 3 mese, relatiile noastre nu se incheie peste noapte, in urma unei singure neintelegeri. Lucrurile se intampla din cauza alegerilor subconstiente pe care le luam in fiecare secunda.

Fiecare din noi are o flacara interioara. Unii din noi o pastreaza vie, ceilalti o sting pe zi ce trece.

Toti ne nastem printi si printese, undeva pe drum ne transformam in altceva.

Si totusi suntem singurii care putem sa ne rescriem povestea.

De asta oscilez intre 2 lucruri. Unul este visul ala in care iti “construiesti” o cariera, visezi la recunoastere, apreciere. Muncesti mult, “urci” trepte, alergi fara pauze, stres, agitatie, teama. Te “vezi” intr-o fusta rosie, conica, si tocuri inalte. Parul e mereu aranjat si agenda plina de task-uri si intalniri. Si celalalt…o plaja, pustie, un bol de fructe proaspete, un cocktail si un soare care iti zambeste frumos. Singurele piese vestimentare de care ai nevoie sunt costumele de baie. Bronzul te prinde bine. In “paradis” nu ai nevoie de make-up iar tocurile inalte sunt inlocuite de sandale, dar nici de ele nu ai mare nevoie. Agenda ta e goala.

Exista putine locuri in lume care se pot lauda cu frumusetea de neegalat pe care Maldive o are de oferit.
In prima instanta o sa ramai uimit de claritatea apei si plajele imaculate ce par neatinse de oameni. Acest “paradis” este situat in Oceanul Indian si este alcatuit din peste 1000 de insule de corali. Vizitatorii si localnicii populeaza doar 200 din aceste insule, celelalte ramanand neexplorate. Aici poti avea una dintre cele mai frumoase experiente de scufundari si snorkeling din lume datorita varietatii si coloritului lumii acvatice.

Oceanul azuriu, nisip alb, albastru deschis, vegetatie multa si variata, frumusetea acestor locuri pur si simplu imposibil de descris in cuvinte.

Maldivele vor ramane poate cel mai frumos loc pe care l-am vazut vreodata dar cu siguranta locul care m-a schimbat. Acum nu-mi ramane decat sa ma decid.

Cineva spunea undeva ca o calatorie te imbogateste la fel de mult ca si citirea unor carti. Avea dreptate. Ajungi sa dezvolti relatii de suflet cu locurile prin care treci si de care te atasezi .

“Frumosul e singura valoare a vietii in preajma careaia putem vibra.”

 

Si stiu, am mai vorbit despre vise. Si probabil o sa mai vorbesc despre ele.

Indrazneste sa visezi, nu ai nimic de pierdut! Incearca sa fii mai bun ca ieri cu tine si nu uita ca azi e primul pas spre maine.

Daca am investi cat de cat constant energia, entuziasmul si dedicarea in a le atinge, cred ca mult mai multe visuri ascunse prin colturi de inimi s-ar adeveri.

Multi viseaza si apoi le arunca intr-un colt intunecat din ei, pe care nici ei nu il mai gasesc, chiar daca ar fi sa-l caute cu lupa. Multi vorbesc despre visurile lor intr-un moment de frenezie, iar apoi revin la ganduri nocive care le injecteaza cu disparitie. Multi pierd increderea in visurile lor, chiar inainte de a crede de fapt in ele.

“Omul trebuie sa traiasca, nu sa existe.”- Jack London