Intorc ochii catre mama si realizez cat de norocoasa sunt, cat de norocoasa sunt ca ea e mama mea. Nu am simtit niciodata ca nu sunt iubita din tot sufletul, ca nu sunt sustinuta si incurajata. M-a crescut frumos, cum a stiut ea mai bine. Ma cunoaste cel mai bine, imi stie toata viata, toate trairile. Ma simte dintr-o privire, de la primul sunet pe care il rostesc la telefon. Imi cunoaste toate slabiciunile, calitatile, defectele, dezamagirile, visele, imi cunoaste tot. Nu pot ascunde ceva in fata ei si nici nu vreau. Intotdeauna m-a lasat sa fac tot ce mi-am dorit, nu mi-a spus niciodata “nu”, din contra, m-a incurajat in tot, indiferent daca stia ca unele lucruri nu erau chiar bune pentru mine. Cand am cazut a fost acolo, sa-mi bandajeze ranile, sa ma intareasca pentru alte experiente ce urmau sa apara in calea mea.

M-a invatat sa iubesc oamenii din jurul meu, sa nu-i ranesc, sa-i ajut cum pot, chiar daca uneori ajung sa sufar. Sa nu incetez sa cred in ei, doar sa am mai multa “grija” de sufletul meu. Tot ce e frumos in mine, ii datorez ei.

M-a invatat sa-mi iubesc defectele, sa-mi pun in valoare calitatile si sa fiu fericita indiferent de situatie, sa gasesc mereu ceva pozitiv in tot ce mi se intampla.

A fost langa mine cand am cunoscut oameni ce au lasat in urma lor multa tristete, a fost langa mine cand  am intalnit oameni de la care am avut multe lucruri de invatat, a fost langa mine cand am cunoscut indiferenta, tradarea, minciuna celor pe care i-am iubit, a fost langa mine in momentele cele mai frumoase din viata mea, poate nu mereu “fizic” dar cu gandul simt ca a fost si este mereu langa mine.

Desi cred ca nu voi putea sa-i multumesc niciodata pentru tot ce mi-a oferit…Mi-a oferit intregul ei trecut, prezent si viitor. M-a iertat de fiecare data cand am facut tampenii si m-a invatat sa iau de la viata tot ce este mai bun, sa nu-mi incarc sufletul cu ura sau sentimente negative…

Multumesc, MAMA!